Şi am plecat hai-hui prin ţară

În fiecare an, cam din primăvară, încep să mă gândesc la vacanţa de vară, la locurile noi pe care aş vrea să le vizitez, la cât de minunat şi relaxant e să porneşti hai-hui prin lume, trecând prin cele mai diverse experienţe şi cunoscând fel de fel de oameni. Cu cât sunt mai îndepărtate destinaţiile cu atât nerăbdarea mea creşte şi îmi imaginez că acolo, în locul nou pe care am să îl descopăr, am să găsesc a opta minune a lumii, care mă aşteaptă tocmai pe mine.

Ei bine, nu mică mi-a fost mirarea când într-o aparent banală excursie de sâmbătă am nimerit într-un loc atât de minunat, de special şi de...aproape de Bucureşti, încât şi acum mă mai gândesc cu plăcere la el şi nu ezit să îl recomand cu căldură oricui. Implică un castel, o poveste tristă, mult Grigorescu, oameni care vorbesc cu sufletul, munţi, pădure, pe scurt...Câmpina. Da, chiar Câmpina!

Nu ştiam mare lucru despre acest oraş, decât că este în drumul spre Sinaia şi deşi am fost de atâtea ori la munte, până de curând nu m-am oprit niciodată în Câmpina.

Primul loc pe care l-am vizitat a fost casa memorială Nicolae Grigorescu. Nu ştiu nici acum ce m-a impresionat mai mult: picturile de pe pereţi, obiectele personale ale pictorului, casa în sine cu geamul spre grădină, prin care pictorul îl privea pe Ghiocel (boul său) cum îl invita să îl picteze sau poveştile pline de tâlc ale ghidului. Toate la un loc fac din acest muzeu un must-see (http://www.foton.ro/foton/web/webdesign/artmuseum/html/mmcampina.html).

A doua oprire: castelul Iuliei Haşdeu. Atipic. Pur şi simplu diferit de tot ce am vazut până acum. După moartea prematură a Iuliei (la 18 ani, în urma unei boli de plămâni), părinţii, cu inima frântă de durere, poate şi de vina de a fi ridicat atât de sus ştacheta chiar şi pentru un copil genial şi precoce, au construit un adevărat castel în încercarea de a intra în legătură cu sufletul acesteia. Unii spun că au reuşit, alţii sunt mai sceptici. Oricum ar fi, vă invit să vă convingeţi singuri. Şi neapărat să va uitaţi în oglinzile paralele!

O altfel de plimbare în trecut...

Într-o frumoasă zi de toamnă, când un soare blând mângâia frunzele de culoarea chihlimbarului, am fost într-unul din locurile foarte speciale ale Bucureştiului...cimitirul Bellu. Poate vi se pare cam morbidă o astfel de plimbare dar vă asigur că nu e. Cimitirul Bellu este un loc încărcat de istorie, unde arta se întâlneşte cu ştiinţa.

Amenajat într-o grădina mare, apartinând baronului Barbu Bellu (1825-1900), cimitirul a început să funcţioneze în septembrie 1858, măsurând în prezent circa 28 de hectare. Aici se odihnesc unul, lângă altul, Mihai Eminescu, Mihail Sadoveanu, George Coşbuc, George Călinescu şi mulţi alţii, scriitori, pictori, actori, oameni care au marcat, fiecare în felul lui, destinul şi evoluţia ţării noastre. Fără să vrei, păşeşti cu grijă printre morminte că să nu le tulburi somnul.

Sunt multe poveşti în cimitirul Bellu. Una dintre ele este cea a doi fraţi, frate şi soră, care, atunci când erau foarte mici, au fost despărţiţi, unul plecând în Franţa iar celălalt rămânând în România. După mulţi ani, cei doi s-au întâlnit la Paris şi fără să ştie de gradul lor de rudenie s-au îndrăgostit nebuneşte unul de celălalt şi s-au căsătorit. Întorşi în ţară, au aflat, nu se ştie exact cum, că sunt fraţi. Înnebuniţi de durere şi disperare s-au sinucis. Aceasta este povestea monumentului funerar din faţa cavoului familiei Poroineanu, ce reprezintă o femeie întinsă pe pat şi un barbat îngenunchiat lângă ea.

Un alt monument funerar deosebit este cel al Iuliei Haşdeu, considerat unicat mondial, construit de Ion Georgescu conform indicaţiilor precise date de Bogdan Petriceicu-Haşdeu.

Hoinarind prin Bucuresti

Ei bine, da…s-a terminat vara! E oficial! Am revenit la traficul obişnuit din oraş, în curând începe şcoala, totul reintră în ritmul normal...Aşa că, fiind duminică, m-am hotarât să revin la bunele obiceiuri...să hoinăresc prin Bucureştiul meu drag...mai precis, să fac plimbarea mea preferată.

Aşa că am pornit la drum, am parcat la Universitate şi am avut incredibilul noroc de a nu avea parte de „asistenţă” la parcare (respectiv indivizii dubioşi care te „ajută” să parchezi pentru 2-3 lei). Primii paşi, prima oprire (neplanificată)..o mică piaţă volantă, organizată chiar în spatele Universităţii, în parcarea cu pricina...nu am rezistat şi am achiziţionat nişte roşii (nu se compară cu ce există prin Auchan sau Mega Image) şi dovlecei. Au numai bunătăţi acolo (a se vedea brânză în coajă de copac) şi sunt nişte oameni tare de treaba.

Mergând spre Cercul Militar, am aruncat o privire şi spre cele 3 locaţii must-see din zonă, respectiv librăria Cărtureşti (o recomand cu căldură pasionaţilor de istorie a Bucureştiului şi nu numai), magazinul de ceaiuri (nu o să vă vină să redeţi câte sortimente au!!) şi Edgar Pub (loc de taifas, cu preţuri rezonabile). Fiind duminică, primele două erau închise dar m-am delectat din plin cu vitrinele.

Am trecut prin faţa Cercului Militar şi coborând pe Calea Victoriei, am cotit la stânga pe strada Doamnei, până în faţa Băncii Naţionale unde se serbau zilele Bucureştiului. Prea puţin impresionată de tarabele cu produse artizanale (erau frumoase dar foarte puţine – de menţionat totuşi nişte vederi foarte interesante cu Bucureştiul vechi) am continuat plimbarea.

O oprire obligatorie – Valea Regilor. Cafea turcească la nisip şi narghilele, într-un pasaj acoperit. E unul din locurile mele preferate din oraş.

Apoi am nimerit pe străduţele în care o puzderie de ONG-uri veniseră să militeze pentru cauzele lor. Nici nu ştiam că sunt atât de multe!!..şi că atâţia tineri se implică..unii pe probleme sociale, alţii pe chestiuni de mediu...Bravo!! Nu ştiu cum am nimerit să vorbesc chiar cu cineva de la o fundaţie care sprijină tinerii să facă proiecte cu finanţare europeană. Mă bucur că există aşa ceva. Cred că sunt la început şi ei pentru că nu ştiau mare lucru despre instrumentele structurale dar orice iniţiativă în acest sens este lăudabilă. Încă o dată bravo!

Am mai văzut ceva azi care m-a impresionat aproape până la lacrimi. Cei care au fost în ultimele luni prin zona de care vă povestesc ştiu halul în care sunt străzile..Gropi, şanţuri, ca după bombardament, poduri de lemn peste şanţuri, de trebuie să fii mai mult atent unde pui piciorul decât la ce e în jurul tău. Ei bine, azi, duminică (a se nota în calendar!!) se lucra în zonă!!! Incredibil!!! Ataşez şi poză, pentru că nici mie nu-mi venea să cred. Oare ce s-o fi întâmplat?!

În fine, după un cappucino la History (zona e plină de terase şi baruri faine, fără fiţe gen Herăstrău), am fost la Muzeul Naţional de Istorie să văd ce expoziţii temporare sunt. Ei bine, sunt două, una cu fotografii din 1914-1918, prea puţin explicate după umila mea părere şi una intitulată O istorie pe două roţi. Ştiaţi că prima motocicletă a fost creată de Gottlieb Daimler şi Wilhelm Maybach in 1885, în Bad Cannstatt? Eu nu, dar am aflat azi. Oricum expoziţia e interesantă, mai ales pentru cei cărora le plac motocicletele.

Privind spre stele

De curand am fost intr-un loc despre care toata lumea a auzit, desi putini i-au trecut si pragul. Este vorba despre Observatorul astronomic, aflat intre Piata Romana si Piata Victoriei, o cladire veche, intr-o curte foarte frumoasa. Inauntru va asteapta doi oameni pasionati de astronomie, care va vor povesti cate in luna si in stele si chiar va vor arata stele, stele duble, constelatii si planete. Eu am vazut Saturn, cu inelul lui de gheata, satelitul Titan, stelele Mizar si Alcor din Carul Mare si alte cateva ale caror nume din pacate nu le mai tin minte precum si statia spatiala aflata in trecere.
Ce m-a impresionat, in afara de pasiunea celor care ne aratau cerul instelat, a fost faptul ca, pe cand eram in liceu, intr-un context anume, mi-am ales o stelutza de pe cer si mare mi-a fost mirarea cand la Observator ne-au aratat tocmai stelutza mea, cu numele ei real, Alcor.
Asa ca va recomand sa petreceti o seara de sambata cu ochii pe cer. Merita! (pentru curiosi: http://www.astro-urseanu.ro/).

Unde noul incearca sa se impleteasca cu vechiul

Exista in Bucuresti un loc foarte interesant, unde noul incearca sa se impleteasca, la propriu, cu vechiul. Daca mergi in Piata Revolutiei, te asezi cu spatele la “monumentul-maslina” si privesti spre bulevardul Magheru o sa dai cu ochii de un amestec al tuturor stilurilor arhitectonice din oras.

In dreapta, in spate, sunt blocurile comuniste clasice, construite dupa principiul „strictul necesar, nimic altceva”. Cenusiul caracteristic si ingramadirea pe verticala. In stanga, arhitectura de sfarsit de secol XIX, in stil baroc, de coloratura franceza: Biblioteca Centrala Universitara. Tot in stanga, mai in spate, liniile drepte ale unui bloc interbelic.

Si, in sfarsit, in centru, sediul Uniunii Arhitectilor din Romania, care incearca, ca un produs 2 in 1, sa salveze vechiul si sa-l transforme in nou. Cladirea a fost construita inainte de anul 1884, avand initial o destinatie rezidentiala. Devenita ruina de-a lungul timpului, a fost transformata la inceputul anilor 2000 intr-o cladire de birouri.

„O ruină cu valoare ambientală, arhitecturală şi istorică, inscrisă in Lista Monumentelor Istorice, a fost integrată urbanistic şi ambiental intr-un prezent arhitectural, iar intervenţia a fost făcută cu "măsură, discreţie şi respect", păstrăndu-se minimal infăţişarea de odinioară”. Oare?....

Libertate si constrangere

“Nu am inteles deosebirea ce se face intre constrangere si libertate. Cu cat deschid mai multe drumuri cu atat esti mai liber sa alergi. Dar fiecare drum e o constrangere. Ce numesti libertate, daca nu exista drumuri intre care sa poti alege? Numesti libertate dreptul de a rataci in gol? Atunci cand creezi constrangerea unui drum, libertatea ta sporeste.” (Antoine de Saint Exupery)

Putina muzica

Ei bine, saptamana trecuta am avut parte de multa muzica buna, cantata live…mai precis BESTFEST, care a inceput miercuri, s-a terminat duminica si a adunat 70 000 de spectatori si 30 de trupe.

Prima impresie nu a fost una placuta: mi s-a confiscat umbrela la intrare, a plouat torential, nu am primit pelerina si, in final, am purtat un sac de gunoi pe cap…Daaaar…Concertul Killers a fost pur si simplu extraordinar si cred ca si daca era grindina nu as fi remarcat. (http://www.youtube.com/watch?v=rCE1MeUZgNk)

Mi-a mai placut Patrice, desi nu auzisem muzica lui pana atunci. E o combinatie interesanta de ritmuri, gen reggae. Oricum, a reusit sa ne ‚ tina acolo, in ciuda rafalelor de ploaie. Va recomand Soulstorm si Up in my room. (http://www.youtube.com/watch?v=bz2iru931fw&feature=related)

Apoi, a fost Moby....si chiar ne-a lifted up pe toti. Muzica lui nu se asculta, se simte. Cu ocazia asta am descoperit o melodie pe care nu o stiam (Mistake), care mi-a mers direct la suflet. (http://www.youtube.com/watch?v=alWhPIjTmtY)

Si, in final, a fost Santana. Genial. (http://www.youtube.com/watch?v=soHq5-nXaKY)

Ca si curiozitati interesante: cel mai mic club de noapte din lume (un cub cu latura de un metru, cu tot cu dj, lumini, fum etc.) si un jukebox uman (exact ca in reclamele in care un om e inghesuit intr-un automat de cafea si-ti pregateste cafeaua dupa ce ai bagat o fisa).

In afara de Bestfest, a mai fost proiectia concertului Michael Jackson din 1992, pe stadionul Iolanda Balas Soter. M-a impresionat faptul ca erau acolo oameni de absolut toate varstele si toti fredonau melodiile. Desi nu am fost niciodata fan MJ, sunt cateva melodii pe care le ascult si acum cu placere: In the closet, Man in the mirror, Dirty Diana, Heal the world, Billie Jean...(http://www.youtube.com/watch?v=cupnsUDyjuA).